„De la Măști la Clătite” – Carnavalul Primăverii, la Piatra-Neamț

Comunitatea Elenă Piatra-Neamț, Comunitatea Rușilor Lipoveni și Ansamblul Brâul Roșu, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț, organizează sâmbătă, 22 februarie, de la ora 13:00, evenimentul cultural-educativ „De la Măști la Clătite – Carnavalul Primăverii”.
Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile de carnaval din diferite culturi: grecească (Apokries), rusească-lipovenească (Maslenița) și românească, oferind comunității din Piatra-Neamț un cadru de întâlnire, dialog și celebrare a începutului primăverii.
Activități pentru copii și elevi
Copiii și elevii vor avea ocazia să participe la concurs de măști și costume de carnaval și la ateliere de creație, unde vor putea confecționa măști și elemente de costum tradițional, inclusiv kokoshnik-ul, coroana tradițională rusească.
Programul include și un spectacol artistic, susținut de elevi și organizatori, menit să întregească atmosfera festivă și să ofere un cadru de expresie creativă și culturală pentru tineret.
Mesajul organizatorilor
„Prin acest carnaval ne dorim să oferim copiilor și tinerilor nu doar un spațiu de exprimare artistică, ci și ocazia de a descoperi tradițiile diferitelor comunități culturale din orașul nostru. Evenimentul promovează bucuria de a fi împreună, creativitatea și educația prin cultură”, transmit organizatorii.
Evenimentul se va desfășura în curtea Muzeului Memorial «Calistrat Hogaș», iar în cazul vremii nefavorabile activitățile vor fi mutate la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț.
Participare și înscrieri
Participarea la concurs și spectacol se face pe baza înscrierii prealabile, conform regulamentului evenimentului.
Persoană de contact:
Smaranda Iamandi – reprezentant proiect, Comunitatea Elenă Piatra-Neamț
📞 0724 610 697
✉️ piatraneamt@uniune



