Ambulanțe noi pentru intervențiile de urgență din județul Neamț

Echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț beneficiază, începând din 2025 și la debutul acestui an, de autospeciale noi, dotate cu tehnologie medicală de ultimă generație și sisteme moderne destinate intervențiilor în regim de urgență.
La nivelul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au fost repartizate trei ambulanțe SMURD: două de tip B și una de tip C, destinată terapiei intensive mobile. Una dintre ambulanțele de tip B a intrat în dotarea Detașamentului Roman, iar celelalte două autospeciale – o ambulanță de tip B și cea de tip C – au fost alocate Detașamentului Piatra-Neamț, pentru a asigura un timp de răspuns cât mai scurt în zona municipiului și în localitățile limitrofe.
Ambulanțele de tip B sunt încadrate exclusiv cu personal din cadrul ISU, respectiv paramedici pregătiți pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru gestionarea urgențelor medicale prespitalicești. În cazul ambulanțelor de tip C, echipajul este format din doi paramedici ISU și personal medical din cadrul UPU-SMURD – un medic și un asistent medical – ceea ce permite intervenții complexe și stabilizarea pacienților critici înainte de ajungerea la spital.
În paralel, Serviciul de Ambulanță Județean Neamț a fost dotat cu 11 ambulanțe noi, dintre care nouă sunt de tip B și două de tip C. Această suplimentare a parcului auto contribuie la creșterea capacității de intervenție la nivel județean și la reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți.
Noile autospeciale dispun de compartimente medicale mai spațioase, concepute pentru a permite manevre rapide și sigure în timpul transportului. Printre echipamentele moderne se regăsește sistemul automat de compresii toracice Corpuls CPR, care asigură menținerea unei resuscitări eficiente inclusiv pe durata deplasării către unitatea medicală. De asemenea, ambulanțele sunt dotate cu generator de ozon O3Z-TECH pentru igienizarea rapidă și eficientă a spațiului interior, contribuind la reducerea riscului de contaminare.
Ambulanțele de tip C includ aparate portabile de ecografie, utile în evaluarea rapidă a pacienților critici, precum și detectoare de gaze și camere video tip body-cam pentru protecția și monitorizarea activității personalului operativ. În dotare se mai află monitoare și defibrilatoare performante, sisteme de oxigenoterapie, truse complete de imobilizare și echipamente pentru resuscitare avansată.
Un element esențial al noilor autospeciale este sistemul de telemedicină, care permite transmiterea în timp real a datelor medicale către dispeceratul integrat, facilitând consultarea medicilor specialiști și coordonarea intervențiilor de la distanță.
Achiziția ambulanțelor a fost realizată prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă 2021–2027, finanțat din fonduri europene nerambursabile. Investiția contribuie semnificativ la creșterea calității actului medical prespitalicesc și la sporirea siguranței atât pentru pacienți, cât și pentru echipajele de intervenție din județul Neamț.



